TraducemBine.ro
Oferta lunii | Despre TraducemBine | Cotatie rapida
8 Februarie 2012 / Nr. 34
Despre noi
Traduceri
Interpretariat
Legalizare notariat
Localizare website / produse software
Transcrieri video / audio
Colationari
 
Cotatie rapida
Reducere 10%
la traduceri pentru
toti posesorii de
carduri internationale
ISIC/ITIC/IYTC

www.isic.ro
 
Clientii nostri
» PETROM
» PETROMED SOLLUTIONS
» VOLKSBANK
» VOLKSBANK LEASING
» ERSTE-SPARINVEST VIENA
» RINGIER ROMANIA
» BONDUELLE
» GORENJE ROMANIA
» L'OREAL
» REFF & ASOCIATII

» DELOITTE CONSULTANTA
» WOLF THEISS SI ASOCIATII
» GLAXOSMITHKLINE
» ISPE
» RAMBOLL
» AAM MANANAGEMENT
» OGILVY & MATHER ADVERTISING
» STATISTICS SWEDEN
» CARREFOUR ROMANIA
» ORIFLAME COSMETICS
» ASESOFT SMART
» BCR ASSET MANAGEMENT
» IBERDROLA ROMANIA
» SCHMIDT BRETTEN TECHNOLOGY
» TAHAL ROMANIA
» DANFOSS
» HORVATH&PARTNERS
» CURTEA EUROPEANA DE JUSTITIE
» DLA PIPER DINU
» ROLAND GAREIS
» HAPPY TOUR
 
Cine e traducatorul Alexandru Al. Sahighian?
In prag de februarie capricios, am stat de vorba cu redactorul de revista si de carte, traducatorul literar, marele iubitor, deopotriva al limbii germane si mai ales al limbii romane, domnul Alexandru Al. Sahighian. Despre frumusetea unei limbi straine pe care nu ai putea-o iubi fara a-ti iubi limba materna, despre munca necontenita a unui traducator si recunoasterea muncii acestuia, dar si despre multe alte subiecte, va invitam sa cititi mai departe:

SAHIGHIAN, Alexandru Al., traducator, nascut la 13 februarie 1950 la Bucuresti.

Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, sectia traducatori, din 1990.

Studii: Scoala si Liceul German din Bucuresti, 1957 – 1969.

Absolvent al Facultatii de Germanistica din Bucuresti in 1974.

1974 – 1977: profesor de germana la liceul „Dimitrie Cantemir“ din Bucuresti.

1977 – 1994: redactor al revistei „Secolul 20“.

1994 – 2009: redactor al revistei „Lettre Internationale“, editia romana.

Din 2003: secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat.

Debutul publicistic cu traduceri in germana de poezii ale lui Eugen Jebeleanu in revistele bucurestene „Neue Literatur“ si „Secolul 20“ (in 1973/74).

Traduceri:
Arnold Hauser (este vorba despre prozatorul german din Romania, si nu despre sociologul artei), Elesteul, Cartea Romaneasca, 1976;
Elias Canetti, Provincia omului, Univers, 1985;
Heiner Müller, Misiunea (piesa), revista „Secolul 20“ nr. 7-9/1988;
Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Humanitas, 1994 (in vol. 2 de Opere ale lui Fr. Nietzsche) si 2001 (in colectia «TOP-H»);
Hans Urs von Balthasar, Mic discurs despre iad, Anastasia, 1994;
Gotthold Ephraim Lessing, Educarea speciei umane, Paideia, 1996;
Karl Jaspers, Oamenii de insemnatate cruciala. – Socrate, Buddha, Confucius, Iisus, Paideia, 1996;
Adrienne Speyer, Taina mortii, Anastasia, 1996;
Siegfried Lenz, Mostenirea lui Arne, Humanitas, 2004;
Marcel Reich-Ranicki, Viata mea, Hasefer, 2004;
Herta Müller, Regele se-nclina si ucide, Polirom, 2005;
Hermann Hesse, Pe urmele visului. – Basme. RAO, 2007;
Adolf Muschg, Pot merge si singur si alte povestiri de dragoste, RAO, 2008;
Carsten Wunn, Bozo si cu mine, Humanitas, 2008;
Pavel Kohout, Jocul Regilor (piesa), premiera la Teatrul Evreiesc de Stat, Bucuresti, 2008;
Joseph Roth, Spovedania unui ucigas; Legenda sfantului betiv, Humanitas, 2008;
Ingo Schulze, Celularul (impreuna cu Irina Nisipeanu, care a tradus sase din cele treisprezece povestiri ale volumului), Minerva, 2009;
Herta Müller, Leaganul respiratiei, Humanitas Fiction, 2010;
Oskar Pastior, Jaluzele deschise, jaluzele inchise (antologie bilingva de poezie impreuna cu Corina Bernic si Horatiu Decuble), ART, 2010.
Jean Améry, Despre imbatranire. Revolta si resemnare, ART, 2010;
Paul Maar, Sambata cand vine Sambo, Humanitas, 2011;
Herta Müller, Mereu aceeasi nea si mereu acelasi neica, Humanitas Fiction, 2011.

In prezent lucreaza la traducerea unui volum de povestiri al Hertei Müller (in fapt, este vorba despre volumul ei de debut, Niederungen, inca neaparut in limba romana) si de asemenea, la traducerea celui mai recent roman al lui Günter Grass, Cuvintele fratilor Grimm.

Stipendiat al Fundatiei S. Fischer, Berlin, in 2010 si 2011.

A publicat prefete la volumele lui C. F. Meyer, Rascoala in munti (Bucuresti, 1977), Franz Kafka, Jurnale, Bucuresti, 1984, Marcel Reich-Ranicki, Viata mea, Bucuresti, 2004) s. a.; a redactat volume de traduceri pentru editurile Humanitas, Polirom si Paideia (Hegel, Dürrenmatt, Nietzsche, E. Jelinek si alti autori); co-editor alaturi de Mihai Isbasescu al unei antologii in limba germana de lirica romaneasca contemporana (Eine Welt wird geboren, Bucuresti, 1978); traduceri de proza si poezie, articole despre autori de limba germana (Heiner Müller, Martin Walser, Erich Loest, Ernst Jünger, Stefan Heym, Christa Wolf, Victor Klemperer, Marcel Reich-Ranicki, Peter Bichsel, Adolf Muschg s. a.), interviuri (cu Tankred Dorst, Martin Walser s. a.) difuzate la radio sau aparute in reviste („Secolul 20“, „Lettre Internationale“, „Observator cultural“, „Neue Literatur“, „Romania Literara“, „Allgemeine Deutsche Zeitung“, „22“, „Wespennest“ s. a.).

TraducemBine: Stimate domnule Alexandru Al. Sahighian, impartasiti-ne cateva dintre preocuparile si activitatile dumneavoastra, dincolo de activitatea de traducator

Alexandru Al. Sahighian: Cu o luna inainte de a termina, in 1974, Facultatea de Germanistica din Bucuresti, lucrurile pareau deja stabilite: aveam sa intru ca asistent universitar la Facultatea pe care tocmai o absolveam. Dar se stie... socoteala de-acasa si cea din targ nu se potrivesc totdeauna. A fost anul in care s-a dat decretul prin care proaspetii absolventi ai facultatilor, ce urmau sa intre in cercetare sau invatamant superior, trebuiau ca mai intai sa faca trei ani de ceea ce se numea pe-atunci „practica in productie“. In cazul meu, asta insemna fie invatator sau profesor intr-o scoala, fie – asa cum avea sa ajunga Herta Müller, pe care-o indragesc atat de mult ca scriitoare – translator la o fabrica. Am fost, deci, trei ani profesor la un liceu bucurestean, iar dupa terminarea stagiului am avut sansa ca Dan Haulica – anul acesta implineste 80 de ani –, redactor-sef al revistei „Secolul 20“, care sub conducerea lui avea sa devina faimoasa si sa marcheze, cultural, o epoca, sa-mi propuna sa intru in echipa redactionala a publicatiei. Ceea ce am facut, lasand in urma atat scoala (cu puntile de intoarcere taiate, adica fara a-mi mai da examenul de „definitivat“), cat si gandul la o posibila cariera universitara. O decizie pe care n-am regretat-o...
Pentru ca m-ati intrebat si de alte activitati in afara celei de traducator – de traducator literar, simt nevoia sa precizez, fiindca TraducemBine, institutia Dv., se ocupa, dupa cum inteleg, in primul rand de un alt tip de traducere –, am fost, deci, si redactor de-o viata, mai intai la revista sus-amintita „Secolul 20“, apoi al unei alte reviste, „Lettre Internationale“, editia romana. In decursul anilor am mai colaborat, ca redactor de carte, si cu diverse edituri. Am facut totdeauna cu placere aceasta munca, si daca as fi intrebat ce consider a fi meseria mea, aceea de traducator literar sau de redactor – ei bine, as avea ezitari serioase in privinta raspunsului. Si asta nu doar pentru ca ambele meserii imi sunt dragi, ci, din pacate, mai ales pentru ca aici, in Romania noastra, nu poti trai din banii obtinuti ca traducator literar, oricat ai fi de bun, oricat ai fi de profesionist – aviz amatorilor! Pana acum, n-am putut traduce niciodata decat asigurandu-mi existenta cu o alta meserie – aceea de redactor de revista si, mai recent, aceea de secretar literar al unui teatru – al Teatrului Evreiesc de Stat. Pot spune, deci, ca tot ce-am tradus pana acum din literatura germana – si nu cred sa ma deosebesc aici de alti traducatori profesionisti – am facut-o... printre picaturi – meserie de inalta calificare practicata in regim de hobby! Daca vorbim despre traducerea literara, e bine ca aceste lucruri sa fie stiute din capul locului.


TB: De unde dragostea fata de limba germana?

AAS: Inaintea dragostei, mai intai a fost cunoasterea progresiva, inca de copil, a limbii germane, viata cotidiana legata de ea: am crescut aproape bilingv, am fost la Gradinita germana, apoi am urmat Scoala Germana din Bucuresti, din clasa intai pana intr-a douasprezecea. Primele doua clase le-am mai facut intr-o cladire aflata in spatele Bisericii Luterane, dupa aceea scoala s-a mutat in apropiere, in strada Nuferilor (azi: str. General Berthelot), chiar langa Radiodifuziunea Romana – daca nu ma-nsel, azi e acolo un liceu de Arte Plastice... Nu stiu cum mai stau lucrurile acum la Colegiul Goethe, continuatorul Scolii Germane de-atunci – fapt e ca in acea vreme (am dat bacalaureatul in ’69), toate materiile erau predate in germana, cu singura exceptie a Istoriei Romaniei.
Apoi, cum spuneam, am studiat Germanistica. Limba germana si cu mine – asta-i aproape ca intr-o casnicie: cand e sa fie reusita, incepe, poate, prin afectiune si respect, iar la urma sfarseste cu iubire. Remarc, insa, ca nu m-ati intrebat si de iubirea fata de limba romana. E important, totusi: fiindca in meseria mea, o iubire nu merge fara cealalta.


TB: Pentru cei mai multi dintre noi, limba germana este o limba dificila; in ce consta secretul ei, ce o face o limba atat de iubita?

AAS: Rusa, germana trec drept limbi mai greu de invatat, in vreme ce tot romanul o „rupe“ pe italiana si se descurca necomplexat in engleza. Dar daca vorbim de traducatorul profesionist, pentru care nu intra in discutie decat excelenta cunoasterii limbilor – a celei din care si a celei in care traduce –, atunci lucrurile stau altfel, atunci fiecare limba isi are dificultatile ei, iar secretul e mai putin al limbii (nu exista formula magica prin care sa ti se deschida portile unei limbi), cat mai degraba al traducatorului: seriozitatea, rabdarea, dubla perspectiva, compromisul atent cantarit, jocul cu limba (chiar asa, caci gravitatea intepenita ii e fatala traducatorului)... Si ar mai fi si lipsa de aroganta: traducatorul sa nu uite ca-i slujeste deopotriva pe autor si pe cititori. Iar daca traducatorul are toate aceste calitati, si pe deasupra si ceva talent – cine stie, s-ar putea sa fie pe drumul cel bun. (Dar acesta cred ca ar putea fi secretul multor lucruri bine facute.)

TB: Dumneavoastra sunteti o persoana apropiata de cultura germana; v-a ajutat acest aspect in traducere, v-a fost mai usor sa transpuneti cititorului roman mesajul si plasticitatea operei autorului?

AAS: E esential sa cunosti bine atat cultura, cat si autorul din care traduci. In felul acesta vei sti si ce libertati iti poti lua, si ce riscuri poti sa-ti asumi.


TB: Povestiti-ne despre prima dumnevoastra traducere, cea care v-a marcat activitatea de traducator.

AAS: La inceput nu m-am gandit la traducere ca la o meserie, probabil insa ca aveam o oarecare inclinatie spre asta; imi amintesc – mai eram elev la Liceul German – ca, dupa ce citisem odata, seara, dintr-o carte de Sadoveanu, m-am culcat iar dimineata m-am trezit avand in cap paragrafe intregi din autor traduse in germana, numai bune de trimis la tipar (cel putin asa mi s-a parut atunci!). Mi s-a mai intamplat apoi de cateva ori, tot asa, sa ma trezesc cu pasaje traduse din alti autori, iar uneori, pana sa ma dezmeticesc bine, nici nu-mi mai aminteam de autor si pentru cateva clipe aveam senzatia ca citisem frazele respective cine stie unde direct in germana. Stiu insa de multa vreme ca e bine sa nu m-apuc sa traduc proza din romana in germana; doar poezie am mai tradus ocazional, dar numai unii autori, si niciodata un volum intreg, ci numai cateva poeme selectate cu mare grija, care simteam ca-mi corespund perfect si-mi „vin manusa“, ca sa zic asa. De ce amintesc toate astea? Pentru ca, in mod curios, am debutat tocmai cu asemenea traduceri in germana, din lirica romana: primele au fost niste poezii ale lui Eugen Jebeleanu, din volumul Elegie pentru floarea secerata, versuri minunate, de o mare gingasie, pe care el le scrisese dupa moartea sotiei Florica Cordescu, o graficiana talentata – poate ca tot ce-a scris mai bun Jebeleanu –, traduceri pe care le-am publicat in „Secolul 20“ inca inainte de a fi ajuns acolo in redactie; au mai urmat Nichita Stanescu, Ion Gheorghe s. a. De unele din aceste talmaciri mai sunt mandru si astazi, dar in general m-am ferit sa mai fac altele, cu exceptia a doua cazuri, cand am cedat in fata unor staruinte. Intr-unul din aceste cazuri era vorba de versurile delicate ale unei poete, pe care le-am tradus si trimis spre publicare prietenului Jan Koneffke, redactor al revistei „Wespennest“ din Viena. Eram multumit de munca mea. Primindu-le, Jan, un bun scriitor si poet german (cunoscut si cititorului roman prin traducerile Norei Iuga), a facut ceea ce trebuia sa faca: adica le-a redactat cu mana usoara, jucandu-se cu ele, facandu-le sa „cante“ si sa scanteieze (asa cum o facusem ca redactor si eu, de cate ori era nevoie, cu traducerile in romana ale altora). O traducere n-are voie sa „stranga pe la incheieturi“, ea e perfecta (sau in fine, se-apropie de acest nivel) abia cand ai reusit sa te joci cu limba, cand i-ai imprimat preciziei sensului, necesara lejeritate. Iar eu in acel caz pare-se ca exact asta nu facusem – nu ma jucasem indeajuns...

TB: Din punctul dumneavoastra de vedere, care este rolul pe care il are un traducator, in drumul pe care il strabate cartea de la scriitor la cititor?

AAS: Traducatorul este un mijlocitor care adeseori se misca pe muchie de cutit – intre fidelitatea datorata autorului, si libertatea datorata limbii. Echilibrul e precar, masura e totul: prea multa fidelitate strica, la fel ca si prea multa libertate. Cand inclina prea puternic spre libertate, traducatorul sa nu uite ca e un slujitor. Iar cand, dimpotriva, ii face temenele autorului prea din cale afara, sa nu uite ca nu e robul lui. Oricum ar fi, traducatorul ar face bine sa nu uite ca in general satisfactiile sunt mici, daca prin satisfactie el intelege recunoasterea muncii sale de catre ceilalti. Fiindca asa stau lucrurile: despre traducator, in general, nu se spune nimic, el trece mai degraba neobservat; desi in ultimii ani am avut parte de cronici care ma mentionau favorabil, cea mai lamuritoare continua sa mi se para, totusi, urmatoarea cronica aparuta pe Internet, in care traducatorul nu e pomenit cu o iota (dar care totusi m-a incantat); in finalul ei se spune doar atat: „Pot merge si singur si alte povesti de dragoste este o carte ireprosabil scrisa, coerenta, condensata, din care nici un cuvant nu ar trebui schimbat. De aceea, cred ca ar merita sa mai apara traduceri din cartile lui Adolf Muschg“. Tin sa-i multumesc semnatarei acestei cronici, fiindca daca asa a simtit – chiar daca pentru ea nu exist in peisaj! –, acesta este, in versiunea romana, nu doar meritul autorului, ci in mod cert si cel al traducatorului.

TB: Dintre numeroasele traduceri pe care le-ati efectuat, exista o preferinta?

AAS: Ma concentrez asupra traducerii curente, dar uneori imi aduc aminte cu placere de una ori alta din lucrarile mai vechi. In general, odata aparuta o noua traducere, o mai rasfoiesc o zi-doua, poate o saptamana, sa vad cum suna acum, cand ochiul s-a „racit“ – caut sa vad ce-as fi putut face mai bine. Dupa care o pun deoparte... Imi place cand o carte si un autor ma solicita foarte mult, si imi revad cu placere instrumentele de lucru pe care mi le-am alcatuit special pentru cartile deosebit de dificile – de pilda, la Leaganul respiratiei al Hertei Müller a trebuit sa-mi fac un dictionar de peste treizeci de pagini, cuprinzand termeni din minerit, din botanica, zoologie s. a., pe care i-am descoperit prin vechi si mai noi dictionare si lexicoane (sau pe care i-am inventat, atunci cand a facut-o si autoarea), si care in cea mai mare parte trebuiau sa aiba un aer deopotriva de stiintific-precis si de poetic... Iar alteori imi place cand o carte mi-a oferit o mai mare libertate de a ma juca si improviza, ca in cazul micului roman al lui Carsten Wunn, Bozo si cu mine, despre o pisica si stapanul ei.

TB: Vi se intampla sa intampinati dificultati in traducerea unor termeni, a unor situatii, in transpunerea lor in limba tinta? La ce resurse lingvistice apelati?

AAS: La tot pasul! Fiindca pe masura ce creste experienta, si exigentele devin mai mari. Azi dificultatile mi se par mai mari ca in tinerete, pentru ca si pretentiile mele sunt mai mari. Resursele lingvistice? Ma folosesc de absolut toate de care dispun. In general, pot spune ca te ajuta si cunoasterea unei limbi-doua in plus – ordinea si mecanismele altei limbi te pot inspira in gasirea unei solutii.

TB: Din punctul dumneavoastra de vedere, care este provocarea cea mai mare la care poate fi supus un traducator?

AAS: Provocarile sunt felurite, si de regula iti creezi instrumente adecvate pentru a le putea depasi. Trebuie sa stii sa-ti calculezi si pagubele „colaterale“ – cand acestea sunt prea mari, stii ca ai gresit... Rar, o provocare poate fi extrema, atunci cand autorul mizeaza excesiv pe universul limbii in care scrie, excluzand aproape orice posibilitate de comunicare cu alte limbi – e ceea ce face, de pilda, un Günter Grass in cel mai recent roman al sau, Cuvintele fratilor Grimm (autorul a declarat el insusi ca romanul e cvasi-intraductibil, si i-a invitat pe traducatorii sai speriati sa devina – lucru fara precedent! – „co-autori“).

TB: Pe piata traducerilor se vorbeste din ce in ce mai mult despre programele de traducere automata. Cat de mult se poate baza pe ele un traducator profesionist?

AAS: Traducatorul profesionist de non-literatura se poate ajuta inca de pe-acum cu asemenea programe (chiar daca nu se poate baza pe ele intru totul). Ce va fi mai departe, nu stiu – raspunsul e de domeniul SF. Dar in ce-l priveste pe traducatorul literar demn de acest nume, acesta e intr-o masura insemnata nu doar un bun mestesugar (meserie iti trebuie in toate), ci si un artist, un creator de limba. Asadar, ce-ar putea rezolva aici un program automat, in afara poate de a-ti propune niste serii sinonimice, din care apoi, eventual, sa alegi?...

TB: Ce le-ati recomanda tinerilor ce isi doresc sa imbratiseze meseria de traducator?

AAS: Recomandarea am si facut-o, implicit, chiar la inceputul discutiei noastre: traducerea literara – caci despre ea vorbesc – nu-i o meserie din care sa-ti castigi existenta. Iar daca, totusi, dintr-un motiv sau altul, un tanar isi pune in cap sa se ocupe de asa ceva, nu ma-ndoiesc ca va descoperi si singur ce si cum sa faca...
top recomanda unui prieten