|
| |
|
|
| |
| Clientii nostri |
» PETROM
» PETROMED SOLLUTIONS
» VOLKSBANK
» VOLKSBANK LEASING
» ERSTE ASSET MANAGEMENT
» ERSTE-SPARINVEST
VIENA
» ELECTRICA
» RINGIER
ROMANIA
» BONDUELLE
» GORENJE
ROMANIA
» L'OREAL
» REFF & ASOCIATII
» DELOITTE CONSULTANTA
» WOLF THEISS SI ASOCIATII
» GLAXOSMITHKLINE
» ISPE
» RAMBOLL
» AAM MANANAGEMENT
» OGILVY & MATHER ADVERTISING
» STATISTICS SWEDEN
» CARREFOUR ROMANIA
» COSMETICS ORIFLAME
» TRANSFOND
|
|
|
|
|
| De vorba cu traducatorul Radu Pavel Gheo |
 |
O carte de exceptie, Nu exista tara pentru batrini, a lui Cormac McCarthy, in traducerea lui Radu Pavel Gheo, a fost lansata de curand de Editura Polirom. Despre acest roman si despre provocarea de a-l traduce, despre ce inseamna a traduce, dar mai ales a fi scriitor, stam de vorba cu domnul Radu Pavel Gheo:
Radu Pavel Gheo (Pavel Gheorghita RADU, n. 03.10.1969, Oravita) este redactor de carte si traducator la Editura Polirom si redactor al
revistei timisorene Orizont.
Publica proza scurta, eseuri, critica si traduceri in Timpul, Dilema (veche), 22, Orizont, ArtPanorama, Romania literara, Observator cultural, Lettre Internationale, Amphion, Korunk, Á Het, Wienzeile (Viena, Austria), Dialogi (Maribor, Slovenia), Sarajevo Notebooks (Sarajevo, Bosnia), Libertatea (Vojvodina, Serbia) Au Sud de l’Est (Paris, Franta), Lampa (Varsovia, Polonia), Cultures d’Europe Centrale (Paris, Franta) etc.
Din noiembrie 2004 detine o rubrica permanenta in lunarul timisorean Orizont si in saptaminalul iesean Suplimentul de cultura.
Absolvent al Liceului Silvic Timisoara si al Facultatii de Litere, Universitatea de Vest Timisoara (1994), Radu Pavel Gheo a fost redactor-colaborator la Radio Iasi (1999-2001) si redactor la revistele Timpul (Iasi), Fictiuni (Satu Mare), Helion (Timisoara). In perioada petrecuta in Statele Unite (2001-2002) a muncit si ca vinzator la un fast food, la un magazin alimentar si la o librarie Barnes & Noble.
Radu Pavel Gheo este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Timisoara, din 2003. Este membru fondator al Asociatiei Culturale Club 8 din Iasi din 2004, membru al asociatiei culturale romano-franceze Passages din Lille (Franta), iar in 2005 a devenit membru al PEN Club Romania.
A publicat noua volume, dintre care unele au avut doua editii succesive:
1) Valea Cerului Senin, Editura Athena, 1997, Bucuresti (proza scurta);
2) Despre science fiction, Editura Omnibooks, Satu Mare, 2001, editia I; Editura Tritonic, Bucuresti, 2007, editia a II-a (studii literare);
3) Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a, Editura Polirom, Iasi (eseuri, editia I – 2003; editia a II-a – 2004);
4) Romanii e destepti, Editura Polirom, (eseuri, editia I – 2004; editia a II-a – 2005);
5) Fairia – o lume indepartata, Editura Polirom, 2004 (roman);
6) DEX-ul si sexul, Editura Polirom, 2005 (publicistica);
7) Radu Pavel Gheo, Dan Lungu (coord.) – Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism, Editura Polirom, Iasi, 2008 (antologie de eseuri);
8) Numele mierlei, Editura Polirom, 2008 (proza scurta).
9) Noapte buna, copii!, Editura Polirom, 2010 (roman).
Ca traducator, a publicat texte de mai mica intindere in diferite reviste, dar si volume integrale:
1) Iuri Stoyanov - Traditia ascunsa a Europei (Istoria secreta a ereziei crestine in Evul Mediu), Editura Polirom, Iasi, 1999.
2) Leo Strauss - Cetatea si omul, Editura Polirom, Iasi, 2000.
3) Jacques Delors (coord.) - Comoara launtrica - raportul catre UNESCO al Comisiei Internationale pentru Educatie in secolul XXI, Editura Polirom, Iasi, 2000.
4) Max Weinreich - Universitatile lui Hitler - contributia intelectualilor la crimele Germaniei impotriva evreilor, Editura Polirom, Iasi, 2000.
5) Mary Douglas – Cum gindesc institutiile, Editura Polirom, Iasi, 2002.
6) David Lodge – Muzeul Britanic s-a darimat!, Editura Polirom, Iasi, 2003.
7) John Foran (coord.) – Teoretizarea revolutiilor, Editura Polirom, Iasi, 2004.
8) David Lodge – Cit sa-ntindem coarda?, Editura Polirom, Iasi, 2004.
9) David Lodge – Afara din adapost, Editura Polirom, Iasi, 2005.
10) Tom Sharpe – Marea aspiratie, Editura Polirom, Iasi, 2005.
11) Tom Sharpe – Wilt, Editura Polirom, Iasi, 2005.
12) Carl Sagan - Contact, Editura Nemira, Bucuresti, 2006.
13) Tom Sharpe – Alternativa Wilt, Editura Polirom, Iasi, 2006.
14) Tom Sharpe – Wilt e tare, Editura Polirom, Iasi, 2007.
15) John O’Brien – Leaving Las Vegas, Editura Polirom, Iasi, 2007.
16) Ernest Hemingway – Batrinul si marea, Editura Polirom, Iasi, 2007.
17) Ernest Hemingway – Fiesta, Editura Polirom, Iasi, 2008.
18) Tom Sharpe – Wilt haihui, Editura Polirom, Iasi, 2008.
19) Philip Roth – Indignare, Editura Polirom, Iasi, 2009.
20) Cormac McCarthy – Nu exista tara pentru batrini, in pregatire la Editura Polirom, Iasi.
Printre premiile literare obtinute de Radu Pavel Gheo se numara: premiul Editurii Athena si al revistei Orizont pentru debut in volum (Valea Cerului Senin, Editura Athena, 1997); premiul "Nautilus" pentru povestire, acordat de Editura Nemira (Dans de lebada mecanica, Bucuresti, 1993); Marele Premiu la Zilele “Victor Papilian" (Cluj, 1994) si la Zilele "Vladimir Colin" (Resita, 1995); premiul Almanahului Academia Catavencu (2000); premiul revistei Sfera politicii pentru cea mai buna traducere a unei lucrari de stiinta politica in anul 2000 (volumul lui Leo Strauss - Cetatea si omul, Editura Polirom, Iasi) - martie 2001; premiul Asociatiei Scriitorilor din Timisoara pentru volumul Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a, Editura Polirom, Iasi, 2003 – decembrie 2004; premiul "Ioan Slavici" al Fundatiei pentru Cultura si Invatamint "I. Slavici" Timisoara pentru merite deosebite in activitatea culturala – ianuarie 2005; premiul "Pro-Cultura Timisiensis" pentru merite culturale deosebite, acordat de Consiliul Judetean Timis – decembrie 2005; premiul Asociatiei Scriitorilor din Timisoara pentru volumul DEX-ul si sexul, Editura Polirom, Iasi, 2005 – iulie 2006; diploma de excelenta in domeniul cultural, acordata de Primaria Timisoara – august 2007; premiul "Andrei Bantas" pentru traducere pe anul 2007 (Ernest Hemingway, Batrinul si marea) – mai 2008.
TB: Bine v-am regasit, domnule Radu Pavel Gheo! De la ultima noastra discutie au trecut aproape 2 ani. Ce v-a adus nou aceasta perioada?
RPG: Ma bucur si eu de reintalnire si de dialogul nostru de acum. Banuiesc ca in doi ani trebuie sa se fi intamplat multe, dar imi vine greu sa mi le amintesc. M-am obisnuit sa ma gandesc mereu la ce am de facut in perioada imediat urmatoare si uit sa rememorez ce am facut. Mereu apare cate ceva urgent si gasesc prea putine momente de evaluare. Din fericire, mai intervine un dialog precum cel de fata, care ma sileste s-o fac.
Primul lucru pe care imi vine sa-l spun e ca am redactat, am tradus, am scris diverse texte pentru revistele la care colaborez sistematic (adica Suplimentul de cultura din Iasi si Orizont din Timisoara)... Dar exista un lucru pe care l-am tinut secret in ultimii ani: am lucrat la un roman – Noapte buna, copii! Am pomenit cuvintul "secret" fiindca e legat de o superstitie personala: nu vorbesc despre un proiect literar viitor decat in momentul in care l-am incheiat. Pentru mine asta e o forma de onestitate. Nu mi se pare corect sa anunt ceva ce nu exista inca, iar un text literar exista abia atunci cand a capatat o forma finala.
TB: Cum va impartiti timpul intre activitatea de redactor de carte si revista, de traducator si de scriitor? Exista compromisuri, prioritizari?
RPG: Am perioade de lucru bine impartite. Altfel nu m-as descurca. In privinta asta sistematizez aproape maniacal totul, iar orice urgenta sau modificare de program imi creeaza disconfort si stres. Munca de redactor e cea normala, e slujba, si ea intra in programul de lucru. Traducerile si textele literare mi le scriu in timpul liber si in weekenduri. In general noaptea. Noaptea e o perioada fertila pentru creatie – adica si pentru traducere, fiindca traducerile literare au o componenta creatoare puternica.
TB: Care credeti ca este rolul traducatorului in drumul pe care il strabate cartea de la autor la cititor?
RPG: Eu am numit adesea traducerea "transpunere". Mi se pare un termen a carui denotatie semnifica fidel activitatea de traducere (cel putin pe cea de traducere literara). Traducatorul transpune in limba si cultura sa o creatie provenita dintr-o limba si cultura diferite, incercand concomitent sa-i pastreze marca originala (stilul personal al autorului, specificul culturii din care provine textul si, desigur, sensul strict al cuvintelor) si sa ii dea acelei creatii o forma cat mai adecvata culturii si limbii in care o transpune – in cazul nostru cea romana. E o echilibristica lingvistica si culturala, iar rezultatul e intotdeauna... altceva. E mai putin, dar si mai mult decat originalul. Iar lucrurile sunt complicate si mai mult de contributia necesara a cititorului, la care traducatorul e nevoit sa se gandeasca permanent. Oare va intelege cititorul cutare aluzie sau cutare trimitere? A auzit el, sa spunem, despre un anumit fel de mancare specifica Sudului S.U.A., de care eu insumi nu auzisem inainte de a da peste el in romanul pe care il traduc? Rezultatul acestor framantari traductoriale il reprezinta notele de subsol.
TB: Acum ceva timp ne marturiseati ca traducerea romanului Fiesta al lui Hemingway reprezenta cea mai grea traducere a dumneavoastra. Isi pastreaza in continuare acest statut?
RPG: Fiesta? Nu, nu Fiesta, ci Batrinul si marea. Ceea ce nu inseamna ca Fiesta a fost usor de tradus. Dar cu Batrinul si marea mi-a fost cel mai greu. La inceput m-am mirat, fiindca fraza lui Hemingway era atat de curgatoare, de clara si de directa, incat mi s-a parut ca o pot transpune fara probleme in romana. Apoi am vazut ca nu e chiar asa, ca simplitatea frazei lui tine de o stapanire fara cusur a limbajului englez (a limbajului, nu a limbii). Ca sa obtin ceva macar asemanator in romana, a trebuit sa "demontez" cumva fraza aceea in care cuvintele se lipeau perfect unul de altul si sa o reconstruiesc in limba romana.
Intre timp am mai avut parte de doua traduceri grele. Una a fost romanul lui Philip Roth, Indignare, care a fost greu in alt fel. A doua a fost Nu exista tara pentru batrini, romanul lui Cormac McCarthy.
TB: De curand Editura Polirom a publicat romanul lui Cormac McCarthy, Nu exista tara pentru batrini (No Country for Old Men). A reprezentat un proiect de traducere dificil sau mai degraba provocator?
RPG: Greu, greu, teribil de greu. Si McCarthy, ca si Hemingway, are un stil propriu, de mare scriitor. Prin asta inteleg exact acea abilitate de a folosi limbajul cu maiestrie, in asa fel incat frazele sa para sudate, dar in acelasi timp de a le face sa curga intr-o maniera personala, recognoscibila. Asta e stil si e cel mai greu de tradus.
Sigur ca a fost si o traducere care m-a pus la incercare. Uneori chiar prea mult: au fost zile (nopti) cand abia reuseam sa traduc o pagina si imi frecam nervos mainile sau balmajeam cuvinte ca un saman, incercand sa ma apropii de un echivalent cat mai exact in romana. Apoi limbajul personajelor lui McCarthy, care e unul pronuntat dialectal... cum sa-l transpun in romana? Simplele contrageri sau colocvialismele ar fi fost o solutie facila. In fine, eu zic ca pana la urma am scos-o la capat onorabil.
TB: Au existat paragrafe, situatii sau termeni pentru a caror traducere a fost necesara o documentare suplimentara?
RPG: Desigur. Unele dintre ele pot fi ghicite in notele despre care am pomenit mai sus. Ele reprezinta raspunsuri la nedumeririle mele, pe care le-am banuit ca ar putea fi si ale cititorului. Au mai fost si altele. Dar cred ca e ceva foarte obisnuit intr-o traducere, de vreme ce nu traducem doar cuvinte sau sensuri, ci si aluzii, jocuri de cuvinte, trimiteri culturale sau istorice. Daca nu cresti in interiorul acelei culturi din care provine opera tradusa, nu ai de unde sa le stii.
TB: De ce sa citim acest roman?
RPG: Pentru ca e o carte buna. Extraordinar de buna. Si, concomitent, o lectura captivanta. Se citeste, zic eu, usor, dar pune in actiune judecata rationala si pe cea morala. E o carte care spune multe intr-un mod direct si neobisnuit. Cred ca e o aparitie importanta in lumea cartilor de la noi: ofera un mod inedit de a vedea lumea si un mod insolit de a scrie literatura.
TB: Exista un anumit autor strain pe care v-ati dori sa il traduceti in limba romana?
RPG: In momentul de fata nu am preferinte. E adevarat insa ca eu ma gasesc intr-o situatie oarecum speciala: interesul meu principal e sa-mi scriu propriile carti. Orgoliul de autor trece inaintea celui de traducator. Ba chiar mi-ar face placere sa traduc carti cat mai diferite de autori cat mai valorosi, pentru ca as putea afla lucruri noi (cartile se fac cu alte carti si fiecare autor invata cate ceva de undeva) si, in plus, pentru ca ma silesc sa imi dezvolt si exersez permanent abilitatile lingvistice. Printre pericolele care il pasc pe un scriitor se numara standardizarea limbajului si manierismele. Ei bine, traducerile te silesc la o gimnastica lingvistico-semantica prin intermediul careia le poti evita pe amandoua.
Dar daca as avea tot timpul din lume si n-as mai vrea sa-mi scriu cartile mele, as incerca sa-l traduc pe Shakespeare.
TB: Ati invata o limba straina doar din dorinta de a citi opera unui autor in limba materna?
RPG: Nu cred. Dar aici iar vorbeste scriitorul, nu traducatorul. Ma straduiesc in schimb sa citesc cat mai multa literatura romana. Scriitorii romani mi se par subevaluati tocmai de publicul romanesc. Traducerile din literatura universala sunt cuceritoare si necesare, dar niciodata un cititor roman nu va putea intelege o carte tradusa dintr-o alta limba la acel nivel la care poate intelege o carte scrisa de un autor roman. Aici e vorba pur si simplu de comunitatea de cultura, care te face sa intelegi si cele mai mici aluzii sau trimiteri – iar in cazul unei traduceri ele pot sa-ti scape, chiar daca esti un cititor competent.
TB: Se vorbeste din ce in ce mai mult despre programele de traducere automata. Cat de mult se poate baza pe ele un traducator profesionist?
RPG: Cum nu am folosit niciodata asa ceva, nu vreau sa ma pronunt si sa insir aici o gramada de prostii, de care sa rada cei ce se ajuta de asemenea programe. Sunt sigur ca pentru traducerea unor texte cu un grad ridicat de formalizare ele pot sa fie utile. Imi permit totusi sa cred ca o traducere literara va fi mult mai greu de tradus automat, din pricina (sau datorita?) numarului ridicat de conotatii pe care il implica astfel de texte, a figurilor de stil, care trebuie interpretate nu doar contextual, ci si cultural, ba chiar subiectiv, individual, si din multe alte motive. Banuiesc ca un text literar linear, scris simplut, fara multe figuri de stil si fara semnificatii profunde, ar putea fi tradus automat – desi in lipsa unui control uman asupra textului, nu stiu ce ciudatenii ar putea scapa acolo. Totul depinde de complexitatea unei opere literare. Nu uit ca, de exemplu, exista lucrari care nu pot si nu vor fi traduse niciodata nici macar de traducatori profesionisti. Exemplul clasic e romanul lui Joyce Finnegans Wake.
TB: De ce credeti ca se traduc foarte putini autori romani in alte limbi?
RPG: Asta e o intrebare la care as putea raspunde in vreo zece pagini. Dar nu o s-o fac. Tema s-a discutat si se va mai discuta. De ce? Cel mai simplu raspuns ar fi acela ca sintem o cultura mica, cvasi-necunoscuta, care se manifesta literar intr-o limba mica, cu putini vorbitori (si foarte putini cititori). Avem autori valorosi, carti bune, texte de potential succes, dar – cum spuneam si in alta parte – daca ai de ales intre un teanc de volume traduse, intre un autor american, unul german, unul spaniol, francez, sud-american si unul senegalez, cati vor cumpara senegalezul? Cam tot atatia cititori straini vor cumpara si scriitori romani – desi poate ceva mai multi.
Literatura noastra nu se vede. Abia ce a aparut. N-are nici doua sute de ani. Ca element extraliterar, conteaza mult si prestigiul tarii ce scoate o cultura in lume. Iar aici suferim cu totii. E buba careia ii zicem "imaginea Romaniei in lume". Rolul ei nu poate fi ignorat.
TB: Cititorii autohtoni va cunosc mai ales in calitate de eseist, publicist si datorita volumului Adio, adio, patria mea, cu i din i, cu a din a, unul dintre succesele editoriale ale anului 2003 in Romania. De curand ati definitivat lucrul la romanul Noapte buna copii!. Cat timp ati lucrat la acest roman?
RPG: Patru ani. Nici mie nu-mi vine sa cred. Patru ani, dar, bineinteles, nu permanent. Majoritatea noptilor, doua, maximum trei ore pe noapte, erau insa ore de scris, de documentare, de structurare a povestii. Cand finalul mi s-a limpezit in minte si am simtit ca ma apropii de incheiere, n-am mai rabdat si mi-am luat un concediu de doua saptamani. S-a numit concediu de odihna, dar au fost doua saptamani epuizante. Asta se intampla la sfarsitul lui 2009, in decembrie.
TB: De unde alegerea acestui titlu, Noapte buna, copii!?
RPG: Titlul a fost ales de cineva care mi-a citit romanul intr-o forma anterioara publicarii si mi-a dat si cateva sugestii foarte pretioase. Eu am mare incredere in cititori – cum e si normal, de vreme ce pentru ei scriem. Iar cand e vorba de cititori avizati, adica "verificati" (caci si cititorii, ca si scriitorii, sunt de mai multe feluri), nu ma feresc sa le cer parerea.
Cititorul de care am pomenit e o cititoare si a avut multa vreme un site cu recenzii, comentarii si analize la scrieri literare. Site-ul e/era www.terorista.ro, iar autoarea si proprietara lui e cunoscuta sub numele de Luciat. Cei care citesc si scriu o stiu. Opiniile ei despre o carte sau alta erau citite de mai multi oameni decit revistele literare. Mie mi-a placut de cand am descoperit-o. Asa ca, dupa ce am terminat romanul si Alina, sotia mea, i-a facut o prima – si dura – lectura, i-am scris si lui Luciat. Printre altele, aveam indoieli in privinta titlului ales initial, care continea cuvintul "Dincolo" si... cam atat. Sincer, nu eram multumit, dar ma blocasem pe cuvantul acesta. Am intrebat-o pe Luciat si ea m-a intrebat: "De ce nu i-ai spune Noapte buna, copii!?" Chiar, de ce? mi-am zis. E una din propozitiile cheie ale cartii, asa ca, dupa ce Luciat mi-a spus-o, mi s-a parut o solutie evidenta. Si asta-i povestea.
TB: Cui se adreseaza acest roman?
RPG: Celor care citesc literatura si le plac suspansul si povestile. Celor care vor sa rada, sa se amuze, dar sa se si induioseze. Celor care vor sa-si aminteasca de copilarie si sa vada ce se alege de ea cand crestem mari.
Oricum, e o intrebare grea pentru autorul cartii. Sunt ispitit sa spun ca se adreseaza tuturor. Dar n-o s-o spun.
TB: Asa cum exista o varsta la care incepem sa citim, pentru marea majoritate dintre noi exista si o varsta la care "uitam" sa mai citim. De ce credeti ca ar putea aparea acest fenomen?
RPG: Uneori, poate, din lipsa de timp. Din oboseala. Avem un trai foarte agitat. S-ar putea sa intervina si senzatia de inutilitate: apar atatea carti si oricum nu le putem citi pe toate, iar de ales nu stim ce sa alegem.
Nu uit ca majoritatea cititorilor din Romania sunt oameni din spatiul urban si, in general, cu studii superioare – oameni angajati adesea in profesii ce implica munca de birou sau in spatii inchise. Oare, dupa orele de serviciu, acesti oameni nu ar prefera sa faca sport sau ceva in aer liber in loc sa intepeneasca intr-un fotoliu, cu o carte in mana? Ma gandesc si la asta.
Si ma mai gandesc la sutele de mii de cititori potentiali care se pierd doar pentru ca locuiesc la tara, unde cartile nu mai ajung. Acolo exista inca o sete de lectura care la ora actuala nu mai are cum sa fie satisfacuta. Insa in decursul unei generatii ea va disparea, fiindca va disparea si constiinta fenomenului lecturii. Si nu-ti doresti ceea ce nu cunosti. Adaug si ideea de aici la intrebarea despre putinatatea traducerilor din autori romani in strainatate: chiar si in conditiile date, ma tem ca o sa ajungem sa avem mai multi cititori de scriitori romani in strainatate decat la noi in tara.
TB: Ce mesaj ati dori sa transmiteti cititorilor?
RPG: Poate ar fi mai bine sa nu transmit nici unul, ca sa nu creez impresia ca dau sfaturi. Le-as sugera doar sa incerce, din pura curiozitate, sa citeasca un scriitor roman, unul recomandat de cineva de incredere. Nu spun asta din nationalism, ci din pur pragmatism: un scriitor roman bun ofera o lectura mai fertila decat un autor strain de aceeasi talie. Apoi sa faca acelasi lucru cu o traducere. Un ritm alternativ de tipul acesta fereste si de absolutizarea unora sau altora dintre valori, si de monotonie.
Si-apoi un scriitor roman care vorbeste despre lumea de aici e ca un partener de dialog. Te intelegi mai usor cu el. Doar oameni suntem...
|
|
|
|
