 |
Globetrotter - Sarbatori de Pasti... de prin lume adunate |
 |
|
 |
Una dintre cele mai importante sarbatori, Pastele, este
sarbatorita cu mult fast peste tot in lumea crestina.
Chiar daca sunt respectate aceleasi canoane religioase,
fiecare popor are propriile traditii pascale.
Va invitam ca impreuna "sa calatorim" printre aceste traditii si obiceiuri ale lumii crestine:
Grecia
Pentru poporul elen, ouale simbolizeaza un omagiu adus sangelui lui Iisus, fiind totodata un simbol al fertilitatii si al belsugului.
In prima zi de Paste, au loc, in aer liber, diferite manifestari de bucurie pentru Invierea Domnului, consumandu-se friptura de miel, oua, salate si prajituri speciale. De asemenea, grecii mananca o
paine rotunda (lipie), ornata cu o cruce facuta din oua rosii, care se numeste Christopsomon.
Italia
In Italia, clopotele bisericii sunt auzite pe parcursul intregului an, dar se opresc in Joia Mare si linistea se asterne peste intreg tinutul. In dimineata zilei de duminica, se aud din nou clopotele, care-i anunta pe oameni ca Iisus a inviat. Copiii gasesc oua ascunse prin casa sau in gradina.
In timpul Postului, femeile pun grau la incoltit, intr-un loc intunecat din casa, iar lipsa de lumina confera plantei o nuanta foarte deschisa, spre alb - iar aceasta culoare simbolizeaza mormantul lui Iisus. Firele de grau vor fi folosite pentru decorarea bisericilor in zilele premergatoare Pastelui.
Spre deosebire de alte tari, in Italia copacul care simbolizeaza victoria vietii asupra mortii este maslinul si nu palmierul - desi se folosesc si ramuri de palmier, dar acesta nu are o incarcatura simbolica atat de puternica.
Prima zi de Paste este o zi a fericirii si a sperantei renascute. Oamenii consuma produse traditionale, dintre care cea mai importanta este friptura
de miel, consumata impreuna cu o salata de oua fierte.
Franta
Spre deosebire de obiceiurile de Paste din celelalte tari, simbolul Iepurasului este inlocuit cu pesti si clopote. Pestii francezi de Paste poarta denumirea de Pesti de aprilie. Acestia isi fac aparitia pe 1 aprilie, atunci cand copii francezi se amuza cu un fel de joc numit Pacaleala
de aprilie: incearca sa lipeasca hartii pe care se gaseste fotografia unui peste pe spatele a cat mai multor adulti.
Traditia Clopotelor zburatoare: catolicii francezi cred ca in Vinerea Mare toate clopetele bisericilor zboara la Vatican, purtand cu ele durerea celor care au jelit crucificarea lui Isus Hristos. Clopotele zburatoare se intorc in prima zi de Paste aducand o multime de oua de ciocolata. Respectand aceasta traditie, in Franta clopotele bisericilor nu mai bat din Vinerea Mare si pana in prima zi de Paste.
Un alt obicei francez consta intr-un concurs de rostogolire a unor oua crude pe o panta. Oul care nu se spargea este considerat "Oul victorios" si simboliza piatra care a fost data la o parte de la mormantul lui Isus Hristos. In ceea ce-i priveste pe copii, acestia se implica intrun joc in care arunca ouale in aer. Primul care a scapat oul, a pierdut concursul.
Traditia vopsirii oualor dateaza in aceste parti din Evul Mediu. In Ungaria se picteaza pe oua flori rosii, care simbolizeaza sangele varsat de Isus. In Iugoslavia se scrie pe oua XV, care reprezinta propozitia Christos valkrese - Christos a inviat. Polonezii duc
preparatele de Paste la biserica pentru binecuvantarea preotului, pentru a le servi mai apoi la prima masa de Paste.
Rusia
Pastele in Rusia se sarbatoreste tinand cont de canoanele impuse de Biserica Ortodoxa din Est. Cu exceptia diferentei de ritualuri, un alt subiect de disputa intre crestinii
romano-catolici si cei ortodocsi, este data cand se sarbatoreste Pastele. Diferentele de data apar din cauza faptului ca Biserica din Est se ghideaza dupa calendarul lui Iulian, iar Biserica din Vest foloseste calendarul gregorian.
Mai mult decat atat, in timp ce catolicii si protestantii tin slujba de Paste dimineata, la crestinii ortodocsi slujba de Inviere dureaza aproape toata noaptea.
Incondeierea oualor este una dintre traditiile
pascale de baza din Rusia, culoarea cea mai frecvent folosita pentru vopsire
fiind rosu (simbolizeaza sangele lui Isus Hristos). In plus, rusii obisnuiesc
sa sparga ouale rosii folosind cuie, traditie ce aminteste de momentul
rastignirii.
Pe langa multe alte delicatese, in cadrul cinei de Paste rusii servesc si o prajitura special preparata pentru aceasta sarbatoare, numita kulich.
Romania
Pe langa traditionalele oua rosii, cozonac, miel si pasca, obiceiurile pascale romanesti sunt imbogatite de traditiile regionale:
In Bucovina, in noaptea de Paste, exista obiceiul aprinderii focurilor de veghe, care ard toata noaptea. In jurul lor, se aduna satenii care povestesc intamplari din viata lui Iisus, iar baietii sar pe deasupra focului, pentru a indeparta duhurile rele.
Tot aici, obiceiul stravechi romanesc al incodeierii oualor este ridicat la rang de arta. Motivele folclorice folosite sunt cele traditionale: spicul, soarele, frunza si crucea, dar maiestria cu care sunt pictate aici nu se regaseste in nicio alta regiune a tarii.
In Transilvania, a doua zi de Paste, tinerele
fete sunt stropite cu parfum de catre feciorii imbracati in haine traditionale. Se spune ca acele fete vor avea noroc tot anul, iar barbatii care uita de acest obicei, vor fi urmariti de ghinion. Mai demult, obiceiul era ca fetele sa fie stropite cu apa de fantana.
In tara Motilor, in noaptea de Paste, toaca de la biserica este dusa in cimitir, unde trebuie
sa fie pazita de catre feciorii din sat. Daca nu reusesc sa o pastreze in siguranta si este furata, paznicii care au dat gres vor oferi, a doua zi, o masa bogata. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, ei vor fi gazdele ospatului.
In Banat, in dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata de la fantana in care s-au pus un ou rosu si fire de iarba verde.
In regiunea Sibiului, exista obiceiul ca de Paste sa fie impodobit un pom de dimensiuni reduse, un arbust, asemanator cu cel de Craciun. Doar ca, de data aceasta, in locul globurilor se agata oua vopsite, golite de continut. Pomul poate fi asezat intr-o vaza si pastrat ca si podoaba a casei.
In Maramures, traditia spune ca in prima zi de Paste, e bine ca prima persoana care iti intra in casa sa fie un barbat. Altfel, va fi discordie in casa in acel an. Dimineata devreme, copiii merg la prieteni si la vecini sa anunte Invierea Domnului, iar gazda ii intampina cu oua incondeiate.
In nordul Sucevei se pregatesc diferite dulciuri speciale cum ar fi Babele simbolul
vietii cumpatate. Prajitura este asemeni cozonacului, doar ca aceasta compozitie se toarna in forme speciale. Babele sunt duse la slujba de Inviere, alaturi de bucatele traditionale din cosul pascal.
Argentina
Argentinienii, din partea de nord a tarii, organizeaza un carnaval: se imbraca costume speciale pentru a se feri de duhuri
malefice si consuma doua tipuri de bauturi - aloja si chichi.
In Sambata Mare, carnavalul ajunge la apogeu. Femeile, imbracate in camasi largi, poncho-uri viu colorate si purtand palarii albe, interpreteaza cantece folclorice si danseaza in onoarea lui Pukllay (o zeitate despre care se spune ca este spiritul intregului carnaval). Dupa incheierea ceremoniei, se sacrifica o oaie, ceea ce simbolizeaza sfarsitul carnavalului.
Chile
In acest stat, Duminica Floriilor este cunoscuta sub denumirea de Duminica
Palmierului sau Domingo de Ramos. Ceremonia specifica acestei zile se desfasoara sub forma unei procesiuni dominta de aceasta planta plina de semnificatii, simbolizand victoria, bucuria si pacea. Palmierul a fost intotdeauna considerat copacul vietii si copac divin, datorita faptului ca traieste aproximativ 300 de ani.
Statele Unite ale Americii
Pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Pastele este sarbatorit in diferite moduri, pentru ca oamenii apartin mai multor confesiuni religioase. In marile orase au loc manifestari, iar oamenii ies pe strazi imbracati in haine noi. Paradele sunt de obicei conduse de o persoana care duce o lumanare sau o cruce. De Paste, se mananca preparate din carne, cartofi si diferite legume.
|
|
|
|
|
|
 |
ABONEAZA-TE |
 |
|
| Daca
ai primit acest newsletter de la un prieten si doresti
sa te abonezi, click aici. |
|
|
|
 |
RECOMANDA |
 |
|
Crezi
ca unul dintre prietenii tai ar fi interesat de
ultimele noutati de la TraducemBine.ro?
Recomanda-i acest newsletter.
Click aici. |
|
|
| |
 |
OFERTA CARD-URI |
 |
|
Reducere 10% la traduceri pentru toti posesorii
de carduri internationale ISIC/ITIC/IYTC
|
|
|
|
 |
CONTACT |
 |
|
Adresa:
Bucuresti, Bld. Nicolae Balcescu, Nr. 23 A, Et.
7, Ap. 44, Sector 1 (Galeriile Orizont - Magheru)
Tel: +40 21 313.14.94
Fax: +40 21 404.36.09
E-mail: Contact@traducembine.ro
Web site: www.traducembine.ro |
|
|
|
 |
CLIENTII NOSTRI |
 |
|
» PETROM
» VOLKSBANK
» BCR ASSET MANAGEMENT
» ERSTE-SPARINVEST VIENA
» RINGIER ROMANIA
» GORENJE ROMANIA
» L'OREAL
» GLAXOSMITHKLINE – GSK
» ISPE
» OGILVY & MATHER ADVERTISING
» ASESOFT SMART
» RAMBOLL
» BONDUELLE
» ROCKWOOL ROMANIA
» SCHMIDT BRETTEN TECHNOLOGY
» REFF&ASOCIATII
» DELOITTE CONSULTANTA
» TAHAL ROMANIA
» AAM MAN. INF. CONS. LTD
» STATISTICS SWEDEN
» DANFOSS
» MEGAVISION
» CHILLI MEDIA
» EVEREST MANAGEMENT GROUP
|
|
|
|