· Istoria Zilei Internationale a Femeii incepe inca din 1910, iar prima recunoastere internationala vine la Copenhaga, din partea Internationalei Socialiste
· Prima Zi Internationala a Femeii s-a tinut la 19 mai 1911 in Germania, Austria, Danemarca si in alte cateva tari europene. Data a fost aleasa de femeile germane pentru ca, la aceeasi data in 1848, regele Prusiei a trebuit sa faca fata unei revolte armate si a promis ca va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
· 1975 a fost si anul proclamat de catre ONU, ca Anul International al Femeilor; perioada 1976 - 1985 a fost declarata ca Deceniu ONU pentru conditia femeii
· In 1977 Adunarea Generala a ONU a proclamat, printr-o rezolutie, ziua de 8 Martie ca Ziua Natiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor si Pace Internationala.
· Ziua de 8 Martie este sarbatoare oficiala in Albania, Algeria, Angola, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, China, Columbia, Cuba, Croatia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bussau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam si Zambia.
· In cultura moderna, in ziua de 8 Martie este un bun prilej si un obicei pentru barbati de a darui femeilor din viata lor – mame, sotii, prietene, fiice, colege etc. – flori si cadouri simbolice.
· In anumite tari, cum e si cazul Romaniei, ziua de 8 Martie este sarbatorita si ca Ziua Mamei, motiv pentru copii de a darui mamelor si bunicilor mici cadouri.
· In Armenia, dupa caderea Uniunii Sovietice , sarbatorirea Zilei Internationale a Femeii a fost abandonata , iar ziua de 7 Aprilie a fost declarata Ziua Frumusetii si a Maternitatii. Cu toate acestea, armenii au continuat sa sarbatoreasca ziua de 8 Martie ca Ziua Internationala a Femeii, asa incat, dupa discutii publice asupra celor doua „Zile ale Femeii”, s-a hotarat recunoasterea si sarbatorirea a ceea ce se numeste „Luna Femeii” (perioada dintre 8 Martie si 7 Aprilie).
· In Italia, sarbatorirea zilei de 8 Martie este marcata de barbati prin oferirea de mimoze galbene doamnelor; acelasi obicei il intalnim si in Albania si in Rusia, aici daruindu-se si ciocolata.
· In Portugalia exista obiceiul ca doamnele sa sarbatoreasca intre ele aceasta zi, organizand cine si petreceri.
· In Pakistan, in ciuda restrictiilor de ordin religios si cultural cu care se confrunta, femeile active profesional sarbatoresc in fiecare an Ziua Internationala a Femeii si lupta lor continua pentru drepturi egale.




